1. Politica Agricola Comuna

1.1. Agricultura - domeniu economic particular

Conditiile naturale au un rol foarte important: ciclul biologic, clima, fertilitatea naturala a pamântului.

Nevoia unor investitii si a interventiei omului pentru reducerea impactului unor fenomene negative: irigatii, drenari, mecanizari, fertilizanti, antidaunatori, sau pentru a influenta cresterea (inginerie genetica, hormoni) etc.

Rol strategic: productia de bunuri alimentare si anumite materii prime.

Pretul produselor agricole este input în pretul fortei de munca si al produselor manufacturate.

Rol important în conservarea mediului si a habitatului uman ("Idilic peasant's life").

Consumator de bunuri si servicii (masini, echipamente de transport, materiale de constructii, chimicale, energie, asigurari.

Elasticitatea scazuta a cererii la pret. Daca oferta sporeste, cererea nu creste, preturile se reduc. Apare supraoferta, iar veniturile fermierilor scad. Se reduce interesul acestora de a mari productia. Pentru a atinge un asemenea obiectiv, este nevoie de mentinerea preturilor la un anumit nivel.

Elasticitatea cererii la pret, dar în functie de venit: - venit mare, elasticitate scazuta a cererii la pret; venit mic, elasticitate mai ridicata a cererii în functie de pret.

În tarile dezvoltate, pretul relativ al alimentelor se reduce nu numai din cauza elasticitatii scazute a cererii la pret, ci si din cauza elasticitatii scazute a cererii la venit.

1.2. Principalele instrumente ale politicilor agricole

a) Preturile:

• Fixarea acestora la un nivel scazut, sub pretul de echilibru scade interesul de a produce si se înregistreaza un deficit de produse.
• Fixarea sau sustinerea acestora la un nivel mai ridicat (peste nivelul de echilibru, în conditii de piata libera, concurentiala) duce la extinderea ofertei peste nivelul cererii solvabile si aparitia unui surplus.
• Ce se întâmpla cu surplusul? Posibilitati: a).Achizitionat de stat la preturi garantate; b).Exportat? în ce conditii, la ce marime a pretului? Trebuie subventionat exportul? Cine suporta efectele financiare ale acestei politici? Consumatorii (preturi mari), bugetul (cheltuieli ridicate), contribuabilii (impozite, cheltuieli mai mici de la buget).

b) Politica veniturilor

• Subventionarea veniturilor prin preturi: când pretul pietei (in interior si pe piata mondiala) este mai mic decât pretul de sustinere, diferenta trebuie acoperita prin subventie (acoperirea pierderii si mentinerea interesului pentru productie).
• Subventionarea consumatorilor: preturi de comercializare catre consumator sub nivelul pretului la producator, diferenta neîncasata de catre producator fiind acoperita de la buget (ex. controlul preturilor la unele produse alimentare de baza: zahar, ulei, oua, faina, lapte etc.).
• Pretul catre consumator este cel real, dar anumiti consumatori (sub un anumit venit), primesc o suma compensatorie.

c) Subventionarea anumitor costuri:

• input-urilor: seminte, motorina, îngrasaminte etc.;
• credite subventionate (nivelul dobânzii sub cel al pietei).

d) Politici comerciale externe de stimulare si protectie:

• subventionarea exporturilor;
• scutirea de impozite;
• taxe vamale;
• contingente, licente etc.

e)Agricultura Vest-Europeana în anii '50:

• Agricultura ocupa cca 30% din forta de munca si cca 12% din GDP.
• Productie scazuta - penurie de produse - importatori neti de produse agricole.
• Nevoia stimularii productiei atât pentru producerea de alimente, cât si pentru materii prime (relansare economica).

1.3. Politica Agricola Comuna în Tratatul de la Roma

Art. 39 se refera la urmatoarele obiective:

• sporirea ofertei de produse agricole;
• cresterea productivitatii prin promovarea progresului tehnic si prin utilizarea optima a factorilor de productie, îndeosebi a fortei de munca;
• stabilizarea pietei: achizitionarea excedentelor de productie la preturi garantate si crearea de stocuri;
• preturi rezonabile pentru consumatori;
• sporirea veniturilor fermierilor (fair standard of living for farmers).

Principiile PAC:

• circulatia libera a produselor agricole, piata unica, preturi comunitare, unice;
• preferinta comunitara: aprovizionarea pietei în primul rând din productie proprie, ceea ce presupune protectie fata de importurile la preturi mai mici ale pietei mondiale si stimularea exporturilor prin subventii;
• solidaritate financiara (acoperirea în comun a costurilor acestei politici prin taxe intermediul bugetului comunitar si prin redistribuire.

Constatare: PAC era puternic orientata spre o piata agricola interna comunitara.

Mecanismul PAC:

Un sistem agricol organizat asa cum am aratat presupunea o finantare masiva de sustinere a preturilor. Finantarea s-a asigurat prin intermediul Fondului European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA), care a detinut permanent ponderea cea mai ridicata în totalul cheltuielilor bugetului comunitar ( initial, peste 60% din bugetul comunitar; ponderea acestuia s-a redus la <50% în prezent.

Sistemul de sprijinire a preturilor s-a aflat în centrul politicii agricole comune.

Categoriile de preturi erau urmatoarele:

a) în interior:

• preturi-obiectiv: fixate anual de catre organismele CE (Comisia), astfel încât sa fie remuneratorii pentru fermieri si rezonabile pentru consumatori;
• preturi de interventie: preturi minime garantate, la care organismele comunitare cumparau produsele de la fermieri, în vederea stocarii.

b) în relatiile cu exteriorul:

• preturi prag: importurile la preturi comunitare mai mari decât preturile mondiale;
• taxe de prelevare variabila: diferenta între pretul prag (mai ridicat) si pretul mondial (mai scazut), care intra în bugetul comunitar;
• restituiri la export: diferenta între pretul mai ridicat în interior si pretul mondial de export. Subventia se achita exportatorilor de produse agricole.

Po = pretul de vânzare în interior (pret comunitar, pret obiectiv - target price);
Pw = pretul mondial;
Pg = pretul prag (threshold, pretul grâului în Duisburg);
Taxe de prelevare variabila = Pg - Pw;
Po = Pg + cheltuielile de transport/depozitare;
Pi = pret de interventie (de cumparare a excedentului, în vederea stocarii);

1.4. Consecintele PAC

Rezultate contradictorii ale Politicii Agricole Comunitare

Agricultura primelor decenii postbelice a însemnat, în tarile vest-europene, trecerea de la agricultura extensiva, considerata expresia unei slabe dezvoltari, la agricultura de tip intensiv, cu ferme de dimensiuni mari, cu orientarea specializata a productiei, cu dotarea tehnica capabila sa raspunda nevoii de sporire a productiei.

Urmare: efecte adverse constând în cheltuieli mari de stocare a unei productii excedentare, preturi mari la consumator, conflicte cu marii producatori si ofertanti de pe piata mondiala, efecte deprimante asupra preturilor mondiale cu consecinte asupra veniturilor unor producatori si exportatori traditionali (cazul zaharului).

Politica Agricola Comunitara, asa cum a fost stabilita prin Tratatul asupra Comunitatii Economice Europene, a început sa functioneze în 1962 si a durat, neschimbata, pâna la începutul anilor 80. Cca 70% din productia agricola a UE a beneficiat de politica de sustinere prin preturi de interventie, (cereale, lapte, zahar, carne), cca 25% (oua, pasari, anumite fructe si vegetale au beneficiat de preturi la import; altele: ulei de masline, tutun etc. au beneficiat de o subventie de marime fixa;

Agricultura comunitara, fixându-si obiectivul privind marirea productiei, a indus, o orientare spre organizare conform criteriilor de piata (specializare pe anumite culturi, pentru a mari productivitatea si a reduce costurile), folosirea de îngrasaminte chimice care, asa cum se stie, duc la saracirea solului, diminueaza fertilitatea naturala si capacitatea acestuia de a genera structura biologica necesara culturilor. Totodata, este afectata calitatea apei freatice, care serveste nu numai plantelor, ci si animalelor si omului. Un nivel ridicat, de exemplu, al continutului în nitrati al apei duce la înmultirea unor alge care reduc continutul în oxigen si-l maresc pe cel de bioxid de carbon cu efect letal asupra pestilor. Înlaturarea daunatorilor a dus la folosirea de pesticide, din nou un produs chimic, care a redus foarte mult diversitatea biologica. Interventii brutale si în domeniul amenajarii teritoriale, în special prin despaduriri, au provocat alunecari de teren si alte forme de distrugere a echilibrului natural. Abordarea exclusiv în termeni de costuri a fost prezenta si în sectorul cresterii animalelor, în care au dominat fermele de mari dimensiuni, cu numar mare de anumite animale, însotite de riscul contaminarii rapide prin boli specifice (vezi, situatia dramatica actuala a zootehniei în UE, ca urmare a extinderii îmbolnavirilor prin febra aftoasa la ovine si a bolii vacii nebune).

PAC a încurajat, prin masuri de piata organizata, cu sustinerea preturilor la niveluri care sa mentina în circuitul agricol chiar si producatorii marginali, cu cele mai ridicate costuri, aceasta orientare a exploatarilor agricole: cei mai eficienti fermieri aveau posibilitatea, prin sporirea productiei si comercializarea acesteia la preturi garantate, sa obtina încasari mari.

Rezultatele acesteia pot fi sintetizate astfel:

- Cresterea productiei agricole si marirea gradului de autosatisfacere cu produse agricole (self-sufficient).

- Cresterea productiei, a ofertei: productie excedentara (productia creste cu cca 2% pe an, iar consumul cu cca 0,5% ); din importator, a devenit exportator pentru cele mai multe produse agricole, chiar si din cele pentru care exista exportatori traditionali (ex. zaharul).

- Cresterea costului sustinerii acestei politici: cheltuieli bugetare pentru stocare si subventionarea exporturilor, preturi mai ridicate la consumatori, costuri mai ridicate incluse în produsele industriale si influenta negativa asupra competitivitatii.

- Modernizarea agriculturii si sporirea productivitatii, dar si aplicarea unor metode intensive de cultivare (îngrasaminte, erbicide, pesticide, fertilizatori etc), în scopul cresterii productiei, acestea având efecte negative asupra mediului.

- Venituri mai mari pentru fermieri, dar totusi insuficient de multumitoare pentru acestia.

- Politici protectioniste fata de exterior, în contradictie cu politica GATT/WTO de liberalizare a comertului, inclusiv a comertului cu produse agricole.

- Situatia agriculturii însasi s-a schimbat radical în ultimele doua decenii, reducându-se atât contributia acesteia la PIB, cât si ponderea populatiei ocupate în aceasta ramura. Cu toate acestea, în UE agricultura continua sa fie subventionata pâna la cca 42 % din valoarea totala a productiei (OECD, 1998).

- Pret mai ridicat al produselor agricole - cost pentru consumatori si impact negativ asupra competitivitatii produselor.

- Cheltuieli bugetare mari, prin FEOGA (platitorii de impozite): cca 70% din cheltuielile bugetare, initial; s-au redus la cca 50%.

- Transfer financiar dinspre tarile net-importatoare (Marea Britanie), care ar fi fost avantaje de importuri de pe piata mondiala.

- Ajutoarele platite fermierilor implica fraude (pentru a "smulge" cote mai mari si venituri mai mari), iar guvernele nu sunt interesate sa reduca aceste fraude.

- Impact asupra preturilor mondiale: concurenta neloiala ca urmare a exporturilor subventionate si o protectie ridicata la import.

- S-au agravat si unele probleme de mediu, tocmai datorita modului în care a fost orientata dezvoltarea productiei agricole dintre care pot fi mentionate: exploatarea nerationala a pamântului, apelându-se la metode intensive de crestere a productiei, despaduriri masive, depopularea satelor si disparitia ruralului. Toate aceste urmari au dus la nevoia reformei PAC.

1.5. Reforma Politicii Agricole Comune

Reforma PAC si-a fixat anumite obiective si a apelat la instrumente adecvate, în functie de etapa respectiva.

A) Anii 80: reducerea sprijinirii preturilor si descurajarea productiei. Metode:

1. stabilizarea productiei: cantitate maxim garantata în vederea achizitionarii, peste care fie nu se mai acorda pretul garantat, fie fermierul platea un impozit special (taxa în coresponsabilitate), fie i se refuza acestuia cumpararea surplusului de catre autoritatile de interventie asupra pietei;
2. cote: plafoane de productie;
3. încurajarea diversificarii productiei;
4. limitarea cresterii cheltuielilor bugetare.

Totusi, în 1990, PAC era, în esenta, neschimbata.

B) Reforma MacSharry - primii ani 90. O adâncire a reformei a devenit necesara deoarece:

• preturile nu au scazut suficient pentru a reduce productia si cheltuielile legate de supraproductie;
• celelalte masuri s-au dovedit destul de ineficiente;
• runda Uruguay a exercitat o presiune în directia reducerii protectiei la import si a subventiilor la export.

Obiectivele si instrumentele reformei MacSharry

Reforma MacSharry din 1992 - o reforma mai radicala, favorizata si constrânsa de:

• trecerea la Piata Interna, cu stimularea concurentei în toate domeniile;
• presiunea partenerilor comerciali în cadrul rundei Uruguay.

Interior:

• de la sustinerea preturilor garantate, cu niveluri mai mari decât preturile mondiale, la sustinerea veniturilor fermierilor sub forma unor compensatii directe, inclusiv pentru pamânturi necultivate (area payments);
• preturile interne mai aproape de preturile mondiale (la cereale, carne de vita), diferenta, platita sub forma de compensatii care sa le mentina veniturile (71% din veniturile pentru cereale)- plati transparente;
• aceasta a încurajat utilizarea cerealelor în hrana animalelor, înlocuind maniocul (carbohidrati), glutenul de porumb sau boabele de soia (proteine), care aveau un pret artificial. Domeniul: cereale, plante oleaginoase si proteice, tutunul, lapte, carne de vita, si de ovine -cca 70-80% din vânzarile agricole. Prin cereale, efect si asupra porcinelor si pasarilor. Nemodificate: zahar, vin, legume, fructe, uleiul de masline;
• pentru obiective de mediu, pamântul necultivat pentru cereale poate fi folosit în alte scopuri decât pentru culturi (exemplu, pentru pasunat), si prin folosirea de metode de cultura extensive;
• stimularea diversificarii activitatilor economice în mediul rural (ex. agro-turism);
• scheme pentru pensionari mai devreme.

Import:

• tarificarea prelevarilor variabile (convertirea barierelor netarifare în taxe vamale conventionale) si reducerea progresiva a nivelului rezultat (36%);
• reducerea cheltuielilor pentru subventii la export cu 36%, iar volumul subventiilor cu 21%.

1.6. Viitorul PAC - o Noua Politica Agricola si Rurala

Reforma Mac Sharry: incompleta.

Continuare prin trecerea de la CAP la CARPE (Common Agricultural and Rural Policy for Europe).

Obiectiv: a asigura o agricultura eficienta din punct de vedere economic, sustenabila din punct de vedere al mediului si care sa stimuleze o dezvoltare integrata a zonelor rurale ale Uniunii Europene.

Semnificatia: agricultura apartine dintotdeauna ruralului si nu se poate dezvolta o adevarata politica agricola cu omiterea si ignorarea mediul sau natural - colectivitatile satesti. Este o abordare dificila, deoarece pare a fi o întoarcere la trecut si, într-un anumit sens, chiar este o "întoarcere", dar de pe alte baze, de pe pozitia, speram, a celor care au învatat, platind un anumit pret, ca mediul este ceva în care oamenii se integreaza cu mare atentie pentru a-l conserva cât mai aproape de echilibrul format prin însasi legile naturii. Nu dominatia asupra naturii este "lozinca" la moda, ci conservarea, protejarea, mentinerea sunt termenii care exprima o noua filozofie asupra relatiei om-natura. O politica economica înteleapta nu poate face abstractie de o asemenea relatie. Este ceea ce se afla la baza noii orientari în domeniul PAC.

Agenda 2000 - orientari (vezi si: General Report/1999, Chapter IV, Section 19):

• "scopul reformei PAC (a carei esenta consta în reducerea sprijinului prin preturi si cresterea ajutorului direct acordat fermierilor) trebuie sa fie preservarea unui model european al agriculturii, în care exploatarile agricole în întreaga uniune, chiar si în regiunile cu probleme speciale, este sustenabil si competitiv, sa conserve natura (landscape), sa contribuie la vitalitatea mediului rural (contryside), si sa raspunda preocuparilor si exigentelor consumatorilor în termeni de calitate si sanatate a alimentelor, protectie a mediului si sanatate a animalelor";
• un asemenea scop presupune a fi implicati "nu numai fermierii, ci si locuitorii acelei tari, consumatorii si societatea în sens larg".

Obiectivele fixate de Agenda 2000 pentru a raspunde unui asemenea scop:

• fermierii sa beneficieze de un standard corect de viata;
• agricultura sa devina competitiva pe piata mondiala, fara a fi subventionata excesiv;
• metodele de productie sa fie corespunzatoare nevoilor de protectie si conservare a mediului, iar calitatea produselor sa raspunda cererii consumatorilor;
• masurile agro-ecologice din Agenda 200 sunt menite sa ofere plati suplimentare fermierilor care ofera servicii de protectie a mediului si mentinere a country-side-ului, pe o baza voluntara (peste ceea ce înseamna cerintele minime în domeniu;
• sectorul sa fie orientat înspre mentinerea diversitatii în agricultura, nu doar spre productie;
• sa fie mentinute comunitatile rurale;
• agricultura sa dovedeasca rolul sau în societate.

Modul în care va evolua politica agricola în UE în perioada urmatoare va fi, în mod cert influentat de cel putin doi factori:

• admiterea de noi membri dintre actualii candidati din Europa Centrala si de Est, care, mai devreme sau mai târziu, vor aduce cu ei si complicatul dosar agricol;
• reluarea negocierilor în cadrul WTO, inclusiv asupra comertului cu produse agricole, ceea ce va obliga UE sa tina seama în mai mare masura de exigentele si regulile comertului mondial cu produse agricole si sa slabeasca si mai mult orientarea preferentiala spre interiorul UE, înca prezenta în PAC.

2. Politica industriala

2.1. Rolul industriei

• diferit de la o tara la alta (ponderi ale contributiei la producerea PIB si la ocuparea fortei de munca);
• reducerea contributiei industriei în favoarea serviciilor;
• politica industriala - parte a politicii economice de interventie. Sfera de cuprindere nu este definita în mod identic în lucrarile diferitilor autori: de la includerea tuturor masurilor guvernamentale (investitii, comert exterior, mediu etc.), pâna la interventii specifice anumitor sectoare (Jovanovic, European Economic Integration, 1997, p. 172).

De ce interventie în industrie?

• Pentru a corecta imperfectiunile pietei, printr-un raspuns-oferta. Cine garanteaza ca interventiile guvernului orienteaza mai bine dezvoltarea economica decât o piata chiar imperfecta? Interventiile imperfecte ale guvernului pot face mai mult rau decât piata (ex, interventia guvernelor pentru salvarea locurilor de munca în cazul industriilor în declin, gen minerit, este o optiune gresita).
• Pentru a elabora strategii de dezvoltare pe termen lung, peste ceea ce este posibil la nivelul unei firme.
• Depasirea organizarii activitatii în cazuri speciale si depasirea anumitor situatii de criza.
• Interventiile trebuie sa se îndrepte spre crearea cadrului favorabil concurentei, care sa duca la o mai buna alocare a resurselor.
• Sa sprijine dezvoltarea industriilor "începatoare"(Infant industry), pâna în faza în care acestea devin autosustenabile, si sa ajute competitivitatea externa a celor mai "de viitor" produse. Rezulta ca interventia trebuie sa fie selectiva.
• Sa promoveze, prin instrumente specifice, dezvoltarea infrastructurii, educatia, calificarea, si cercetarea stiintifico - tehnologica.
• Sa faciliteze ajustarea structurala.

2.2. Politica industriala a CE/UE

• Nu apare în Tratatul de la Roma ca o viitoare politica la nivel comunitar, dezvoltarea pe baza concurentei fiind esentiala.
• În anii 60 s-a înregistrat o crestere economica rapida, inflatie scazuta, dezvoltare importanta a schimburilor externe si liberalizarea acestora, preturi mici ale energiei si materiei prime, schimbari structurale mari - de la agricultura, la industrie, grad ridicat de ocupare a fortei de munca, chiar cerere mai mare decât oferta în tarile cu ritm ridicat de crestere (Germania, Franta).
• Interventie la nivel national, mai mult prezenta în Franta.
• Protectie industriala în perioada urmatoare, cu mentinerea unor industrii ineficiente.
• Prima încercare de formulare a unei politici industriale în UE a avut loc în 1970 - Raportul Colonna, cu titlul Memorandum asupra Politicii industriale, care atragea atentia asupra necesitatii de a orienta structura industriala si asupra unor actiuni comune.
• Raportul Spinelli, din 1973, sub numele Memorandum asupra Programului Politicii Tehnologice si Industriale.
• Raportul Cockfield, din 1985, cu numele Desavâsirea Pietei Interne, contine masuri care sa faca posibila liberalizarea comertului cu bunuri.
• Propunerea de elaborare a statului Companiei europene, în 1989.
• Comunicatul Comisiei (Bangemann) asupra Politicii Industriale într-un mediu deschis si competitiv, în 1990, stipuleaza modul în care trebuie sa opereze politica industriala: în cadrul unei politicii comerciale liberale, în concordanta cu alte politici comune; solutionarea problemelor industriale ale regiunilor sau în cadrul industriilor sa se faca prin masuri care tin de piata interna si internationala (mediu atragator pentru investitii, care sa preia riscul). Rezulta o mai categorica orientare a politicilor industriale catre piata si catre o mai buna integrare în contextul comunitar.
• Tratatul de la Maastricht formuleaza pentru Comisie (Art. 130) competenta în domeniul asigurarii conditiilor pentru competitivitate externa. În acest sens, sa promoveze masuri de ajustare a industriei la schimbarile structurale; sa încurajeze cooperarile între firme: rivalitate în interiorul Pietei Interne si concurenta în exterior; sa întareasca potentialul industrial de inovare, cercetare si dezvoltare tehnologica.
• Politica în R&D a început în 1984, si a constat într-un program cadru de 4 ani, privind coordonarea si integrarea întregii asistente acordate domeniului în UE.
• Constatarea ramânerii în urma în domeniul informaticii a dus la adoptarea programului cunoscut sub numele ESPRIT (European Strategic Programme for Research în Information Technology), finantat jumatate din surse UE si jumatate din Surse nationale si private.
• Diseminarea rezultatelor obtinute în cadrul ESPRIT sa facut prin intermediul programului RACE (Research and Development în Advanced Communication for Europe).
• Revitalizarea industriilor traditionale formeaza obiectul unui program Basic Research în Industrial Technologies în Europe (BRITE).
• Biotechnology Action Programme (BAP).
• European Collaborative Linkage of Agriculture and Industry through Research (ÉCLAIR).
• EUREKA (European Research Cooperation Agency) este un program amplu la care participa 17 tari, nu numai din UE, care si-a propus sa contribuie la dezvoltarea si producerea unor bunuri de înalta tehnologie.

3. Politica în domeniul concurentei - între obiective interne si externe

3.1. Teorie - aspecte introductive

• Importanta concurentei: alocarea eficienta a resurselor, o structura mai buna a ofertei, calitate superioara a produselor si serviciilor, impulsionarea inovatiei.
• Teoretic, politica în domeniul concurentei se fundamenteaza pe modelul economiei de piata perfect competitive - model care nu se regaseste în practica economica actuala.
• Concurenta este imperfecta: în care consumatorii nu sunt perfect informati, prezenta unor întelegeri între concurenti sau a unor monopoluri poate duce la preturi mai mari decât costul marginal si la profituri nemeritate.
• Necesara o anumita interventie, pentru a stabili reguli de comportament plus masuri contra unor întelegeri între firme, masuri de control a monopolurilor sau de control a preturilor pe care acestea le fixeaza.

Important este a avea o competitie functionala (workable competition).

Comportamentul anticompetitiv al firmelor poate îmbraca variate forme. Schematic, acestea pot fi prezentate astfel:

Domeniile asupra carora se îndreapta, în general, masurile din cadrul politicii concurentei sunt urmatoarele:

1. Structura pietelor, gradul de concentrare, de monopolizare a acesteia.
2. Examinarea comportamentului firmelor cu privire la practicile anti-concurentiale ale acestora.
3. Reglementarea performantelor economice, ceea ce are în vedere controlul asupra preturilor practicate de catre monopolurile publice.

3.2. Politica concurentei în UE - evolutie

Ratiuni care justifica o politica a concurentei la nivelul UE. Acestea pot fi sintetizate astfel:

1. Economia UE este, indubitabil, o economie de piata, iar concurenta este o componenta a pietei.

2. Economia Europeana se construieste având o Piata Interna, unica, cu cele patru libertati de miscare: a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor.

"În cadrul Pietei Interne, competitia este un mijloc de a realiza o dezvoltare economica armonioasa si echilibrata, sustenabila, neinflationista, respectând mediul , cu un grad ridicat de convergenta a performantelor economice, un grad ridicat de ocupare a fortei de munca si a protectiei sociale, cu ridicarea standardului de viata, cu coeziune economica si sociala" (TEC Art.2)

3. În conditiile economice actuale, concurenta nu se mai limiteaza la spatiul national sau chiar regional, ci devine concurenta la nivel global

Obiectivele mari pe care le are în vedere politica concurentei în UE sunt urmatoarele:

• Integrarea pietelor prin fluidizarea comertului peste frontiere si a alocarii resurselor în functie de cele mai avantajoase conditii.
• Protejarea întreprinderilor mici si mijlocii (SMEs), care contribuie la mentinerea unui mediu competitiv.
• Protejarea consumatorilor: maximum de beneficii pentru consumatori.
• Favorizarea atingerii obiectivului coeziunii economice si sociale.
• Dezvoltarea unor întreprinderi de dimensiuni optime pentru a face fata concurentei în plan global.

Se poate spune ca UE practica o politica mixta a concurentei, în care se au în vedere ambele obiective: protejarea consumatorilor si a firmelor mici, dar si favorizarea dezvoltarii firmelor în context global.

Comisia Comunitatii Europene, prin Directia Generala pentru Concurenta (DG IV), are atributii în privinta aplicarii legislatiei în urmatoarele domenii: I)Comportamentul întreprinderilor; II).Interventiile statului.

I. Comportamentul firmelor se refera la:

A) încheierea unor întelegeri secrete anticoncurentiale (anti-collusion) (Art. 81 si 82 ale Tratatului asupra Comunitatii Europene; Art. 65 al Tratatului asupra CECO).

Sunt interzise, conform art. 81 (ex. Art. 85), toate întelegerile - pe orizontala sau/si verticala între întreprinderi, cartelurile si practicile care au ca obiect sau efect ocolirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei în cadrul Pietei Comune, respectiv, în prezent, al Pietei Interne, si care pot afecta comertul între statele membre. Asemenea întelegeri sau practici pot îmbraca urmatoarele forme:

• fixarea în mod direct sau indirect a preturilor de vânzare sau cumparare sau a oricaror altor conditii de comercializare (discount si conditii de creditare);
• întelegeri de împartire a pietelor;
• atitudine discriminatorie fata de anumiti clienti aflati în concurenta cu altii, ceea ce provoaca celor discriminati un dezavantaj competitiv;
• boicotul colectiv, adica întelegere între firme pentru a restrictiona intrarea unor potentiali concurenti sau a forta iesirea de pe piata a unor competitori;
• impunerea în contracte a unor obligatii suplimentare, si anume, de a cumpara si alte produse, o data cu produsul care face obiectul contractului (asa-numitele "contracte legate"). Aceasta se întâmpla mai ales atunci când cererea de un anumit produs este acoperita de un singur ofertant (cazul unor produse de marca).

Exceptii pot fi admise doar atunci când se dovedeste, dupa o examinare caz cu caz, ca respectiva cooperare are efecte pozitive pentru productie sau comercializare si pentru consumatori

B) Abuzul de pozitie dominanta pe piata (care permite un comportament abuziv: practici comerciale anticoncurentiale).

Abuzul de pozitie dominanta poate lua forme precum:

• promovarea de catre firma a unor politici care ameninta intrarea în domeniu a unor noi competitori sau dezvoltarea producatorilor existenti;
• conditii diferite, discriminatorii, aplicate diferitilor parteneri comerciali la tranzactii similare; impunerea directa sau indirecta de preturi de cumparare sau a altor practici comerciale incorecte;
• în absenta concurentei, firma poate restrictiona productia sau ajusta preturile produselor sale, în detrimentul consumatorilor;
• limitarea productiei, a pietelor, a dezvoltarii tehnice, prejudiciind astfel, consumatorii;
• refuzul de a vinde marfuri unui anumit client;
• modificarea structurii competitive a unei piete prin achizitionarea de firme.

C) Fuziunile si achizitiile care duc la monopoluri:

Art.82 (ex.86) a Tratatului de la Roma se refera la fuziuni ca metoda care permite întarirea pozitiei dominante a unei firme.

Piata Interna a produs o reorganizare industriala, în conditiile unei noi dimensiuni a pietei, în special în domeniile de vârf.

Doua laturi ale fenomenului concentrarii s-au avut în vedere:

1. Concentrarea devine o conditie a sporirii competitivitatii industriei, facând posibila finantarea cercetarii si inovarii.
2. În conditiile EC, concentrarea este impulsionata si de nevoia sporirii competitivitatii externe, în fata concurentei firmelor, de mari dimensiuni, în special americane si japoneze.

Important: se impunea reglementarea controlului comunitar asupra unui asemenea fenomen prin definirea noilor dimensiuni ale firmelor; controlul asupra dimensiunii firmelor rezultate din fuziuni sau achizitii. În iunie 1997, reglementarea 4064/1990 privind fuziunile si achizitiile a fost revizuita (pusa în aplicare în martie 1998). pe baza acestei celei mai recente revizuiri, se considera ca o fuziune intra sub controlul Comisiei daca cifra sa de afaceri are anumite dimensiuni

II. Controlul ajutoarelor de stat

Ajutoarele de stat - sustineri pe care statul le acorda întreprinderilor, private sau publice, unor regiuni, unor institutii sau chiar consumatorilor.

• Din perspectiva legii concurentei, ajutoarele de stat distorsioneaza concurenta atât în interiorul zonei, cât si în comertul cu alte state sau zone, deoarece creeaza un avantaj competitiv anumitor întreprinderi sau sectoare în raport cu altele.
• Tratatul asupra EEC, Art. 87 (ex.92) stabileste ca orice ajutor dat de statele membre sau prin resursele acestora, în orice forma ar fi acesta, care distorsioneaza sau ameninta cu distorsionarea concurentei, favorizând anumite întreprinderi sau productia anumitor bunuri astfel încât este afectat comertul între statele membre, este incompatibil cu Piata Comuna.
• Ajutoare ce se considera compatibile cu Piata Interna: ajutoarele acordate în caz de dezastre naturale sau alte evenimente exceptionale, cele pentru regiuni subdezvoltate, cu rata ridicata a somajului si cu standard de viata scazut (Politica regionala); pentru a facilita dezvoltarea anumitor sectoare economice, daca acestea nu au efect advers asupra comertului, de natura sa afecteze interesul comunitar; ajutoare pentru promovarea culturii si conservarea mostenirii culturale; ajutoare sociale, acordate unor consumatori individuali, cu conditia nediscriminarii privind originea produselor; alte categorii de ajutoare pot fi acordate prin decizii, cu majoritate calificata, ale Consiliului de Ministri, la propunerea Comisiei (vezi: http://www.europa.int ; Competition policy)

D) Cazul întreprinderilor publice

Domeniul utilitatilor - apa, energie (gaz, electricitate), transport feroviar, comunicatiile - traditional au apartinut statului sau, altfel spus, întreprinderilor publice, având practic monopolul respectivelor domenii. Asemenea întreprinderi publice au necesitat masive subventionari din partea statului, modul lor de administrare si functionare ducând la ineficienta.

• Nevoia deschiderii lor catre concurenta. În acest sens, au fost aplicate masuri de spargere a monopolurilor de stat, în primul prin dezintegrare verticala, prin separarea gestionarii infrastructurii de serviciile posibil de prestat apelând la respectiva infrastructura (similar separarii care s-a facut între gestionarea aeroporturilor si serviciile prestate de diverse agentii, nationale sau straine), privatizarea, armonizarea standardelor în domeniu.
• Primul domeniu al utilitatilor publice care s-a deschis concurentei si care a avansat cel mai mult pe acest drum este cel al telecomunicatiilor. Progresul tehnologic a dus la aparitia unor modalitati alternative de telecomunicatii (telex, telefonie mobila, posta electronica etc.) si la dezvoltarea într-un ritm incredibil a productiei si pietei echipamentelor aferente.
• Piata energiei era mai putin accesibila concurentei nu numai datorita monopolului caracteristic acesteia, ci si aspectelor tehnice, infrastructura nefacând posibila furnizarea decât a unui anumit tip de servicii.
• Treptat, politica comunitara s-a apropiat de liberalizarea pietei energiei prin masuri precum transparenta pretului pentru gaz si electricitate catre utilizatorii industriali si cei casnici; stabilirea de reguli comune pentru piata interna în domeniul electricitatii, si reguli comune pentru piata interna în domeniului gazelor naturale. Prin aceasta, piata respectivelor utilitati se liberalizeaza gradual.

E) Concurenta în domeniul achizitiilor publice

Achizitiile publice se refera la o piata de bunuri, servicii, lucrari pentru care utilizatorii- institutii ale statului (sanatate, învatamânt, institutii administrative centrale si locale, politie, armata) sau întreprinderi publice, inclusiv cele din domeniul utilitatilor (transport, telecomunicatii, apa, energie), încheie contracte publice cu furnizori - firme private sau publice, nationale sau straine, plata facându-se din fonduri nationale (bani publici, de la buget central sau local) si/sau din fonduri straine, respectiv comunitare.

• Dimensiunea mare a pietei achizitiilor publice.
• Dominanta era filozofia protectiei furnizorilor nationali si excluderea concurentei.
• Deschiderea pietei cerea crearea conditiilor de concurenta pentru acordarea nediscriminatorie a contractelor publice si pentru o cheltuire rationala a banilor publici.
• Initial- preferinta acordata producatorilor europeni (continutul în produse de origine europeana sa fie de cel putin 50% sau, daca nu, pentru a câstiga contractul, pretul ofertei sa fie cu cel putin 3% mai mic fata de cel mai scazut pret de oferta din EC).
• Directivele comunitare au stabilit atribuirea contractelor în domeniul achizitiilor publice exclusiv prin licitatii si pe baza unei anumite proceduri cu urmatoarele etape:

• Prin aplicarea corecta, transparenta, a regulilor de atribuire a contractelor publice, ofertantii concureaza între ei în a respecta cerintele tehnice pretinse de catre utilizator, la preturi mai mici si la conditii de livrare avantajoase.
• Liberalizarii accesului la achizitiile publice a fost obiect de negociere si în cadrul rundelor comerciale ale GATT. Ca urmare, liberalizarea achizitiilor publice trebuie sa se faca si în raport cu ofertele din afara Uniunii Europene.

Parlamentul European a aprobat, la 18 ianuarie 1999, ideea modernizarii regulilor de concurenta, cu îndeplinirea urmatoarelor conditii:

• sa existe certitudinea legalitatii;
• sa primeze legea comunitara;
• transparenta;
• comisia sa aiba mai mult în vedere prevenirea abuzului de pozitie dominanta;
• criterii clare în împartirea cazurilor care revin autoritatilor nationale (principiul subsidiaritatii) si cele care revin Comisiei.

4. Politica regionala

4.1. Natura problemelor regionale

• Disparitati în privinta nivelului venitului, a ratelor de crestere economica, a productiei, gradului de ocupare a fortei de munca. Cauze ale disparitatilor: resurse insuficiente, mai ales de capital; nivelul de educatie a fortei de munca - neadecvat; structura economica a regiunii; mobilitate redusa.
• Teoretic - dezvoltarea regionala ar trebui, prin alocarea factorilor de productie pe criterii de piata, sa tinda spre disparitia inegalitatilor.
• Practic: mobilitatea deplina a factorilor de productie nu se realizeaza, iar noile industrii sunt atrase de existenta infrastructurii si a serviciilor necesare. Apar "poli de dezvoltare". Integrarea economica poate încuraja orientarea noilor industrii spre zone cu infrastructura superioara, costuri mai mici a transporturilor si forta de munca înalt calificata; regiuni care au fost prospere în afara uniunii, pot deveni regiuni înapoiate în cadrul uniunii.

Nevoia unor interventii. Forme:

• Asistenta din partea guvernelor/organismelor comunitare prin donatii directe; scutiri de impozite; credite subventionate.
• Cheltuieli publice pentru infrastructura;
• Descurajarea concentrarii si stimularea investitiilor în regiunile defavorizate

4.2. Problemele regionale în cadrul Uniunii Europene

A) Din punct de vedere al situatiei regionale, în UE exista mai multe categorii de tari:

• Tari care au PIB/loc. > media UE si care nu au regiuni cu PIB/locuitor < media UE (Danemarca, Luxembourg; Franta - cu exceptia Corsicai - ; Germania , cu exceptia landurilor din Est).
• Tari cu PIB/loc. > media UE, dar care au anumite regiuni în interior cu PIB/loc.<media UE (Belgia, Olanda si UK); Italia are media PIB/loc. < media UE, dar cu mari disparitati între Nord si Sud.
• Tari cu PIB/loc. < media UE si care nu au regiuni cu PIB/loc.> media UE (Grecia, Portugalia)

B) Problemele regionale se refera la existenta unor regiuni mai slab dezvoltate (venit/locuitor <75% din media EC si cu un procent relativ ridicat al fortei de munca în agricultura: Grecia, Portugalia, o parte a Spaniei, Mezzogiorno, departamentele de peste mari ale Frantei, Corsica, noile landuri ale Germaniei); Reprezinta cca 20%din populatia EC si urmeaza a primi cca 80% din cheltuielile ERDF (European Regional and Development Funds) si peste 60% din Structural Funds.

Constau în:

• Subdezvoltarea rurala - exploatatii agricole mici, pamânt sarac, capitalizare scazuta (regiuni din sudul EC: Portugalia, Spania, Italia, Grecia; din vestul Irlandei).
• Declinul unor industrii clasice: carbune, textile, otel, constructii navale etc. (concentrare mai mare în UK).
• Unele regiuni transfrontaliere.

4.3. Politica economica regionala a UE

• Tratatul de la Roma nu se refera în mod expres la problemele economice regionale (doar în preambul se refera la necesitatea reducerii disparitatilor regionale). De ce?
• Grupul initial, al celor sase, era relativ omogen, iar singura problema regionala era aceea a Sudului Italiei (Mezzogiorno).
• A considerat ca acestea apartin politicilor nationale.
• Disparitatile au aparut în practica si au devenit foarte evidente o data cu extinderea din 1973 si intrarea Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei; Mai ales nordul Marii Britanii (industria carbunelui) si întreaga Irlanda prezentau asemenea disparitati. S-a recunoscut nevoia unor politici speciale, la nivel comunitar, care sa nu se suprapuna politicilor nationale.
• Raportul Werner din 1970 se refera la politicile regionale si structurale care, în cadrul unei viitoare uniuni economice si monetare, nu pot fi exclusiv o chestiune de bugete nationale, deoarece conditioneaza realizarea echilibrului economic global în interiorul uniunii.
• Din 1975, exista un Fond European pentru Dezvoltare Regionala (FEDER), care împreuna cu Fondul Social si cu Fondul European pentru Orientare si Garantare Agricola - FEOGA (European Agricultural Guidance and Guarantee Fund - EAGGF) - fonduri cu finalitate structurala - au promovat o mai buna finantare a dezvoltarii regionale.
• Aderarea Greciei, în 1981, a Spaniei si Portugaliei, în 1986, cu un venit/loc. sub media comunitara, a accentuat importanta politicii regionale comunitare, UE devenind un grup eterogen; A fost lansat Programul Integrat Mediterarean, în 1985, cu includerea Italiei, Greciei si Frantei (compensatie pentru acceptarea largirii CE); Chiar si ultimele aderari - Estul Germaniei reunita cu Republica Federala Germania, în 1990, Suedia, Finlanda, Austria, în 1995 - , au adus probleme regionale specifice.
• Actul Unic European (Single European Act) din 1985 a completat Tratatul de la Roma cu Titlul V sub denumirea de Coeziune economica si sociala (Economic and social cohesion) - ca o politica de dezvoltare echilibrata a pietei interne comunitare si o recunoastere a importantei politice a functiei redistributive.
• În 1988, s-a facut o adevarata reforma a politicii regionale prin sporirea rolului si a operatiunilor Fondului de Dezvoltare Regionala, dar si a fondurilor structurale , în special a Fondului Social European (European Social Fund) si a Fondului European de Dezvoltare si Orientare Agricola (European Agricultural Guidance and Guaranty Fund).
• Tratatul de la Maastricht accentueaza importanta "coeziunii economice si sociale". Subliniaza obligatia clara de a fi folosite politici adecvate pentru reducerea dezechilibrelor economice si sociale. Au fost create doua instrumente: Fondul European de Investitii (EIF), pentru dezvoltarea infrastructurii si solutionarea problemelor de mediu. EIF se afla în legatura cu Banca Europeana de Investitii si Fondul de coeziune (CF) constituit pentru programe menite sa ajute statele sa satisfaca criteriile de convergenta de la Maastricht.
• Programe sectoriale pentru dezvoltare regionala: pentru industria pescuitului.
• S-a înfiintat comitetul regiunilor (COREPER?).

Care regiuni sunt eligibile pentru a beneficia de programe de finantare-dezvoltare?

Notiunea de regiune se poate folosi în sens geografic, chiar daca aceasta depaseste frontierele, si în sens administrative, de la nivelul 0, care sunt statele nationale, pâna la nivelul III, care înseamna unitati administrative de tip local. Analizele regionale UE apeleaza la nivelul II, care regrupeaza unitati local în unitati regionale/judetene.

Criterii de eligibilitate:

• Criteriu strict: Puterea de cumparare standard (Purchasing Power Standard -PPS) trebuie sa fie < 75% din media comunitara pentru trei ani consecutivi.
• Grad de dependenta peste medie fata de agricultura sau de industriile în declin.
• Rata ridicata a somajului, în special structural, si migratiei: rata somajului sa fie mai ridicata decât media comunitara, iar ocuparea în industrie sa fie în declin si un venit scazut din agricultura.
• Politicile anterioare, în special cele de liberalizare comerciala, sa fi dus la un efect advers.
• Criteriile de eligibilitate se aplica pe baza comparativa la nivelul UE. Aceasta înseamna ca anumite regiuni mai slab dezvoltate la nivel national pot sa apara, la nivel comunitar, ca mai dezvoltate decât regiuni din alte tari. Cum va influenta aceasta abordare politica regionala în conditiile aderarii la UE a tarilor din Europa Centrala si de Est, care sunt în ansamblu eligibile pentru a beneficia de sprijin în cadrul politicilor regionale? Cum va functiona, în acest nou cadru, principiul coeziunii economice si sociale? Care vor fi nevoile de finantare regionala , în acest caz ?

Obiective, conform Comisiei europene:

• Dezvoltare si ajustare structurala în regiunile ramase în urma, inclusiv facilitarea schimbarilor structurale.
• Conversia regiunilor afectate de declin industrial.
• Combaterea somajului de durata.
• Schimbarea structurilor agricole si dezvoltarea zonelor rurale.
• Sustinerea regiunilor cu foarte slaba densitate a populatiei (zonele nordice).

Rezultate:

• Nu au disparut disparitatile regionale, deoarece apar mereu probleme noi (vezi, noile landuri ale Germaniei; dezvoltare regionala plus problemele de mediu).
• S-a modificat ierarhia statelor sub aspectul venitului/locuitor si s-au îngustat disparitatile, la acest nivel: Luxembourg - pozitie consolidata în vârful listei; progres mare în cazul Irlandei, Spaniei; progres important în cazul Greciei si Portugaliei; reducere de venit/loc. în cazul Germaniei (din cauza reunificarii), dar si al Suediei si Finlandei; venituri mai mari pentru anumite regiuni, ca urmare a aparitiei unor surse noi de venit (Groningen: Nord-Estul Olandei; Aberdeen, în Estul Scotiei).
• Gradul de ocupare a fortei de munca a crescut semnificativ în Irlanda, Olanda si Marea Britanie. Regiuni în cadrul tarilor cu rata ridicata de somaj: Andaluzia, în Spania.
• Politica regionala nu a fost suficient de eficienta deoarece, pe de o parte, bugetul comunitar nu este suficient de mare pentru amploarea nevoilor si nici suficient de redistributiv, iar, pe de alta parte, s-a practicat si o anumita farâmitare a fondurilor.
• Trebuie stimulata dezvoltarea regiunilor pe baza de profitabilitate: investitii internationale, inclusiv ale UE. Preconditii: existenta infrastructurii, problemele de mediu; stabilitate politica.

5. Bugetul Uniunii Europene

5.1. Veniturile si cheltuielile bugetului comunitar

Din 1968, exista, pe lânga bugetele nationale, si un buget comunitar.

Veniturile: initial, din contributii ale statelor; Din 1970, resurse bugetare proprii, constând în:

• taxe vamale la import: marimea încasarilor s-a diminuat treptat, ca urmare a liberalizarilor comerciale;
• prelevari la importul de produse agricole: o data cu cresterea gradului de acoperire a necesarului de produse agricole din productie proprie, s-au redus importurile de produse agricole si încasarile din aceste taxe;
• un anumit procent din impozitul VAT (Value Added Tax - Taxa asupra valorii adaugate), fixat pentru fiecare an (1%, initial, urcat la 1,4%, în 1986, revenit la max. 1% din 1993, 1,27% în 1999); Baza de calcul a contributiei VAT s-a limitat la max. 55% din GNP;
• 1,2% din PNB al fiecarui stat membru (din 1988).

Cheltuieli (conform obiectivelor din tratate), grupate astfel:

1. Cheltuieli administrative
2. Cheltuieli de finantare a politicilor comunitare

Structura bugetului se prezinta astfel:

*De la 1 ian. 1975, bugetul UE este alimentat exclusiv din resurse proprii.

Total bugetului comunitar reprezinta doar cca 1,27% din PIB/ EU.

5.2. Principii si particularitati ale bugetului comunitar:

• Principiul unitatii: un singur document cuprinde veniturile si cheltuielile.
• Universalitatea: veniturile nu se aloca unui anumit articol de cheltuiala.
• Anualitatea: Buget anual, chiar daca anumite cheltuieli se întind pe mai multi ani. Eventual excedent, se transmite bugetului urmator.
• Principiul echilibrului: Finanteaza politici doar în limitele veniturilor din buget (nu formuleaza politici si cauta apoi surse). Nu poate avea deficit si nici nu poate fi finantat prin împrumuturi.
• Specificarea cheltuielilor: fiecare trebuie sa aiba un anumit scop si sa raspunda unui anumit obiectiv.
• Deosebit fata de bugetele nationale prin marime si structura a veniturilor si cheltuielilor.
• Nu are un rol identic cu bugetele nationale în privinta echilibrului macro-economic. Totusi, prin politicile mai recente, de coeziune economica si sociala, sporeste rolul bugetului comunitar în dezvoltarea regionala si în ajustarea structurala.
• Rolul redistributiv al bugetului comunitar se manifesta prin pozitia de contributor net (Germania, UK, Belgia, Luxembourg, Germania, UK, Belgia, Luxembourg, Franta, Italia) sau de primitor net (Irlanda, Grecia, Danemarca, Olanda, Portugalia, de verificat) al statelor membre, prin sustinerea politicilor în diferite sectoare sau prin sustinerea financiara a unor regiuni.

5.3. Procedura bugetara

• Comisia pregateste varianta preliminara a bugetului la mijlocul lunii iunie si o trimite Consiliului European.
• Consiliul adopta bugetul preliminar pâna la sfârsitul lunii iulie si-l supune unei examinari de conciliere cu o delegatie a Parlamentului.
• Parlamentul face prima citire a bugetului în prima jumatate a lunii octombrie.
• Dupa o noua conciliere cu Parlamentul, va avea loc a doua citire a bugetului de catre Consiliu la jumatatea lunii noiembrie.
• Aceasta noua varianta a bugetului este trimisa din nou Parlamentului, la începutul lunii decembrie, pentru citirea finala. Parlamentul examineaza cheltuielile care nu sunt obligatorii, fiind îndreptatit sa le accepte sau sa le refuze.